Evanghelia mântuirii: Prima parte - Îndreptățirea noastră
Întrebările și răspunsurile din acest capitol pot fi privite ca o introducere la Epistola către Romani de la capitolul 1 până la capitolul 5 versetul 11.
Capitolul 6 va conține întrebări și răspunsuri referitoare la Epistola către Romani, de la capitolul 5 versetul 12 până la capitolul 8 versetul 39.
5.1. Ce înseamnă cuvântul „evanghelie“?
Cuvântul grecesc pentru evanghelie („euangelion“) poate fi tradus prin „veste bună“. În Grecia antică se obișnuia ca după fiecare luptă câștigată să se trimită un curier în cetate, care exclama acest singur cuvânt: „euangelion“! Veste bună - bătălia este câștigată! Evanghelia este vestea bună pe care Dumnezeu permite să le fie vestită oamenilor începând de la moartea și învierea lui Hristos.
5.2. Care este conținutul evangheliei?
Evanghelia arată modul în care Dumnezeu a găsit o cale de mântuire pentru omul care a eșuat total; pe această cale, omul poate ajunge într‑o relație vie cu Dumnezeu. Această cale duce prin Fiul Său, Domnul Isus, care a fost și este Dumnezeu, dar care a devenit Om și a murit la cruce pentru păcătoși: „Evanghelia lui Dumnezeu … despre Fiul Său“ (Romani 1.1,3). Aceasta este singura cale care duce la Dumnezeu (Fapte 4.12). Omul nu L‑a căutat pe Dumnezeu, dar vestea bună constă în faptul că Dumnezeu l‑a căutat pe om (a se vedea Luca 15).
5.3. De ce nu s a rușinat Pavel de evanghelie?
Pavel s‑ar fi putut rușina de evanghelie (Romani 1.16,17), pentru că omul, în chip firesc, respinge o veste care îl declară vinovat. Cel care aduce o astfel de veste este în general disprețuit. Vestirea evangheliei atrage după sine dispreț.
Totuși, Pavel nu s‑a rușinat de evanghelie. De ce? În primul rând, fiindcă ea este „puterea lui Dumnezeu“ pentru toți cei care cred (Romani 1.16). Evanghelia are o influență atât de mare, încât poate schimba oamenii și îi poate conduce la Dumnezeu, dacă o primesc și o cred. În al doilea rând, fiindcă evanghelia este valabilă pentru toți oamenii (Romani 1.16). De asemenea, fiindcă în evanghelie este descoperită dreptatea lui Dumnezeu (Romani 1.17; a se vedea întrebarea 5.4).
5.4. La ce se referă expresia „dreptatea lui Dumnezeu“?
Dumnezeu arată că este drept prin faptul că El:
- îl condamnă pe păcătos în mânia Sa (Romani 1.17,18);
- L‑a înviat pe Isus Hristos dintre morți și I‑a dat un loc de cinste (Ioan 16.10);
- iartă păcatele care sunt recunoscute în fața Lui (1 Ioan 1.9);
- îi îndreptățește pe cei care cred în Isus Hristos (Romani 3.25,26; 4.5).
Ultimul punct pare surprinzător la prima vedere: Dumnezeu poate îndreptăți oameni păcătoși! Vom prezenta aceasta la întrebările 5.11 și 5.12.
5.5. Cine are nevoie de evanghelie?
Toți oamenii! Pavel îi împarte pe oameni în trei grupe:
- persoane care au pierdut orice cunoștință despre adevăratul Dumnezeu și care nu au niciun fel de principii morale pentru comportamentul lor (Romani 1.18‑32);
- moraliști, oameni care își impun lor înșiși anumite reguli morale de comportament și pe care le impun și altora ca etalon (Romani 2.1‑16);
- iudei (Romani 2.17-3.9).
Fiecare om aparține uneia dintre aceste trei grupe de persoane. Pavel arată că fiecare grupă și, ca urmare, toți oamenii sunt vinovați înaintea lui Dumnezeu.
5.6. Sunt vinovați toți oamenii?
Da, până la urmă toți sunt vinovați. Excepții nu există! Oamenii care aparțin primei grupe (a se vedea întrebarea 5.5) sunt vinovați, chiar dacă nu au auzit niciodată evanghelia. Ei ar fi putut să‑L recunoască pe Dumnezeu‑Creatorul observând creația. Dar nu au vrut.
Moraliștii (a doua grupă; a se vedea întrebarea 5.5) își impun reguli de comportament, dar nu le țin și acționează împotriva conștiinței lor (Romani 2.15).
Israel (iudeii, a treia grupă) a primit de la Dumnezeu legea mozaică, dar nu a respectat‑o.
„Nu este niciunul drept, niciunul măcar“ - „pentru că nu este deosebire; pentru că toți au păcătuit și sunt lipsiți de gloria lui Dumnezeu“ (Romani 3.10,23).
5.7. Nu există nicio soluție pentru problema vinovăției în fața lui Dumnezeu?
Ba da! Mai întâi trebuie să ne gândim că Dumnezeu este un Judecător drept, că El este sfânt și că urăște păcatul. El ne cunoaște pe noi și fiecare păcat al nostru. De aceea există numai două posibilități: ori trebuie să mă condamne, ori trebuie să fiu îndreptățit înaintea lui Dumnezeu. Cum se poate face așa ceva, vom vedea la următoarele întrebări și răspunsuri.
5.8. Ce înseamnă „a fi îndreptățit înaintea Lui“?
A fi îndreptățit înseamnă „a fi declarat drept“ (Romani 3.20). Această stare este mai bună decât a fi nevinovat. Cel care este îndreptățit poate arăta spre Hristos, care șade la dreapta lui Dumnezeu, și poate spune: „Eu Îi aparțin lui Hristos, de aceea sunt drept“. Adam, în starea de nevinovăție, nu a putut face acest lucru.
Dacă cineva dorește să condamne ca fiind vinovată o persoană îndreptățită, atunci trebuie mai întâi să‑L condamne ca nedrept pe Hristos, ceea ce este imposibil (Romani 8.34).
Noi suntem drepți, pentru că am fost îndreptățiți. Această dreptate nu este de la noi sau de la oameni; este „dreptatea de la Dumnezeu“, pe care El ne‑o socotește nouă (Romani 4.3,5,11; Filipeni 3.9; a se vedea întrebarea 5.10).
5.9. La ce se referă „faptele Legii“? Poți deveni drept înaintea lui Dumnezeu prin „fapte bune“?
Faptele Legii (Romani 3.20) nu sunt numai faptele care corespund Legii lui Moise, ci și cele care respectă o anumită impunere. Prin ținerea unei anumite rânduieli religioase se dorește obținerea aprecierii din partea lui Dumnezeu și apoi menținerea acestei poziții. Cei mai mulți oameni consideră că pot fi salvați în acest mod: «Dacă ești bun, vei ajunge în cer». Din nefericire însă, nimeni nu este bun! Poporul Israel a dovedit, în cazul Legii mozaice, că omul este incapabil să țină acea lege sau o cu totul altă lege. Acesta este un principiu general. Nu există nicio modalitate, nicio faptă, nimic ce ar putea face omul, prin care să devină drept înaintea lui Dumnezeu.
5.10. Cum putem fi îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu? (Romani 3.22 25)
Privind dinspre om spre Dumnezeu, numai „prin credință“ (Romani 3.22‑25). Privind dinspre Dumnezeu spre om, numai „prin harul Său“. „Prin credință“ înseamnă că ne încredem în faptul că Isus Hristos a ispășit păcatele noastre și aceasta este suficient. „Prin harul Său“ înseamnă că trebuie să acceptăm ceea ce dă Dumnezeu și faptul că noi nu putem contribui cu nimic la ștergerea vinei.
Mijlocul îndreptățirii noastre este sângele lui Isus: El a trebuit să moară ca Locțiitorul nostru.
5.11. Ce înseamnă „pe care Dumnezeu L a rânduit ca ispășire“?
Cuvântul ebraic pentru „ispășire“ înseamnă „acoperire“ (a se vedea întrebarea 2.7). În Vechiul Testament, acest cuvânt este folosit pentru redarea capacului ispășirii de pe chivotul din Sfânta Sfintelor (Romani 3.25). Acest capac era făcut din aur curat - ceea ce indică spre gloria fără cusur a lui Dumnezeu. Tablele Legii, care îi dovedeau vinovați pe oameni, se aflau în chivot. Heruvimii (păzitorii sfințeniei lui Dumnezeu, care executau și judecata divină - a se vedea Geneza 3.24) priveau spre capacul chivotului (Exod 25.20; 37.9) și trebuiau să confirme că Dumnezeu este drept când îl condamnă pe om.
Capacul ispășirii era însă stropit apoi cu sângele unui animal de jertfă nevinovat și astfel Dumnezeu putea cruța poporul Său vinovat (Levitic 16.14‑16,33). Aceasta este o imagine despre ceea ce a făcut Hristos: El Și‑a dat viața - sângele Său a fost vărsat -, iar Dumnezeu nu mai trebuie să ne condamne. Noi suntem „acoperiți“ de faptul că Domnul Isus Și‑a dat viața pentru noi.
5.12. Cum poate îndreptăți Dumnezeu pe un păcătos și să fie în același timp drept?
Dumnezeu poate face acest lucru, pentru că Hristos a devenit Locțiitorul nostru. El a luat locul nostru și a purtat judecata pentru păcatele noastre.
Dacă cineva plătește pentru vina mea, ce poate face atunci judecătorul? Nimic, pentru că altcineva a plătit în favoarea mea! Nimeni n‑ar fi putut găsi un mijloc mai bun pentru îndreptățire și iertare! Dumnezeu iartă, dar nu trece cu vederea păcatul. El iartă, după ce a condamnat și a judecat păcatele noastre în Fiul Său. Problema a fost rezolvată într‑un mod corect, drept.
5.13. Cum sunt îndreptățiți credincioșii Vechiului Testament?
La fel ca și credincioșii Noului Testament: prin credință! Avraam L‑a crezut pe Dumnezeu, iar aceasta i s‑a socotit ca dreptate (Romani 4.3). Dumnezeu a putut face aceasta, pentru că a privit spre jertfa viitoare a Domnului Isus (Romani 3.25,26).
5.14. Nu se spune oare în Epistola lui Iacov că Avraam a fost îndreptățit prin fapte?
Așa este! Dar Iacov nu vorbește despre cum poți deveni îndreptățit înaintea lui Dumnezeu, ci despre faptul că acțiunile noastre arată oamenilor că suntem îndreptățiți. Singura dovadă pentru autenticitatea credinței noastre sunt faptele pe care le facem după salvarea noastră (Iacov 2.21,22). Cum au putut vedea contemporanii lui Avraam că acesta era drept? Numai prin faptele sale! Când a pornit să‑l jertfească pe Isaac (Geneza 22), a dovedit credința sa. Dar Dumnezeu a știut cu mult timp înainte că Avraam credea și i‑a socotit credința ca dreptate (Geneza 15.6).
5.15. De ce a fost înviat Hristos pentru îndreptățirea noastră?
Lucrarea Domnului Isus a fost împlinită când El a spus „s‑a sfârșit“ și când „Și‑a dat duhul“ (Ioan 19.30) și a murit. Atunci când Dumnezeu L‑a înviat pe Hristos, a arătat oamenilor și îngerilor că El a acceptat moartea Fiului Său ca deplin suficientă și că a fost satisfăcut pe deplin prin Hristos și prin lucrarea Sa.
Dumnezeu este drept când îi îndreptățește pe cei care cred în Domnul Isus (Romani 3.26), adică pe cei care și‑au pus încrederea în lucrarea Sa de la cruce. Învierea dovedește că lucrarea de la cruce a fost primită de Dumnezeu. De asemenea confirmă credința noastră.
5.16. Ce urmări are îndreptățirea?
Avem pace cu Dumnezeu (Romani 5.1). Nu mai există nicio problemă nerezolvată între Dumnezeu și noi. Nu ne mai desparte nimic. Nu este vorba despre o pace viitoare cu Dumnezeu. Cel care crede în Domnul Isus are deja acum această pace. Nu mai există niciun fel de piedică în relația noastră cu Dumnezeu. El nu mai are nimic împotriva noastră. Acum ne aflăm în favoarea Sa (Romani 5.2). Dumnezeu este „pentru noi“ (Romani 8.31). El are numai gânduri și sentimente pozitive față de noi.
Dar este mai mult decât atât: citiți Romani 5.1‑11. Acolo veți vedea urmările minunate ale îndreptățirii și ale păcii cu Dumnezeu!
5.17. Care sunt urmările practice pentru viața noastră?
Versetele din Romani 5.3‑11 ne arată că necazurile (încercările și greutățile mari), cu care suntem confruntați în viața noastră, slujesc spre binele nostru. Încercările lucrează o creștere în răbdare, experiență și nădejde. Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată prin Duhul Sfânt în inimile noastre. Dumnezeu a arătat această dragoste față de noi prin faptul că Hristos a murit pentru noi pe când eram noi încă păcătoși.
Rezumând, să reținem că Dumnezeu a făcut totul pentru noi și că a dat ce a avut mai scump pe când eram noi încă păcătoși. Cu cât mai mult acum, când stăm în favoarea Sa și suntem împăcați cu El, ne va scăpa din toate greutățile vieții noastre și ne va păzi de mânia viitoare! Ce promisiune minunată!
