Domnul Isus Hristos: Revenirea Sa
Hristos a împlinit lucrarea de la cruce (capitolul 2). După întoarcerea Sa în cer, El rămâne activ pentru noi sub diferite aspecte (capitolul 3). Iar El va reveni. Revenirea Sa va avea loc în două etape: răpirea și arătarea Sa în putere și glorie. Întrebările și răspunsurile următoare încearcă să arate când și cum vor avea loc aceste evenimente.
4.1 Ce așteaptă credincioșii?
Credincioșii așteaptă revenirea lui Hristos, pentru a‑i lua (sau „a‑i răpi“) din această lume. Aceasta este descrisă în 1 Tesaloniceni 4.16,17: „Pentru că Domnul Însuși, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului și cu trâmbița lui Dumnezeu, va coborî din cer; și întâi vor învia cei morți în Hristos; apoi noi, cei vii, care rămânem, vom fi răpiți în nori împreună cu ei, pentru a‑L întâmpina pe Domnul în văzduh“.
Aceste versete arată că 1. Însuși Hristos va veni și de asemenea că 2. întâlnirea cu El va avea loc în văzduh și nu pe pământ.
Această realitate a răpirii a fost necunoscută în Vechiul Testament: „Iată, vă spun o taină: nu toți vom adormi, dar toți vom fi schimbați“ (1 Corinteni 15.51).
Unii creștini cred că trebuie să aștepte Împărăția lui Dumnezeu sau că trebuie să pregătească ridicarea acesteia. Hristos însă ne spune: „Da, Eu vin curând“ (Apocalipsa 22.20). Nădejdea creștină este întoarcerea lui Hristos pentru răpire. „Amin! Vino, Doamne Isuse“ (Apocalipsa 22.20). A se vedea și Ioan 14.2,3; Matei 24.45‑47.
4.2 Trebuie să se împlinească înainte de răpire alte preziceri?
Nu, niciuna! Răpirea poate avea loc oricând. În 1 Tesaloniceni 4.16,17 scrie că „noi, cei vii, … vom fi răpiți“. Deja credincioșii primului secol puteau aștepta venirea Domnului Isus în orice moment și în timpul întregii lor vieți. Și noi ar trebui să trăim în această așteptare.
4.3 Ce înseamnă pentru Hristos răpirea?
Ca și Mire, El Se bucură să‑Și poată lua la Sine Mireasa, pentru a fi cu El. Este bine să ne gândim și la acest aspect al răpirii, cum spune Pavel: „Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Hristos“ (2 Tesaloniceni 3.5). Această răbdare a lui Hristos este ilustrată în Vechiul Testament în imaginea lui Isaac așteptând să sosească Rebeca (Geneza 24.63).
Când era încă pe pământ, Isus S‑a rugat: „Tată, doresc ca aceia pe care Mi i‑ai dat Tu să fie și ei cu Mine unde sunt Eu, ca să privească gloria Mea pe care Mi‑ai dat‑o Tu“ (Ioan 17.24).
4.4 Ce înseamnă pentru cei credincioși răpirea?
Răpirea va fi o binecuvântare; ea va marca sfârșitul tuturor suferințelor, al lacrimilor și al necazurilor. Dar, mai presus de toate, ea va exprima faptul că vom fi pentru totdeauna cu Hristos: „Și astfel vom fi întotdeauna împreună cu Domnul“ (1 Tesaloniceni 4.17). Această realitate prețioasă este subliniată și de textul din Ioan 14.3: „Vin din nou și vă voi primi la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiți și voi“.
Aceasta va fi împlinirea minunată și binecuvântată a nădejdii și așteptării Miresei. Așa o descrie Biblia. Avem și noi, în inimile noastre, această nădejde și această așteptare?
4.5 De unde știm că va fi o „perioadă de necaz“?
Biblia ne spune acest lucru. Profetul Ieremia vorbește despre un „timp de necaz pentru Iacov“ (Ieremia 30.7). Daniel confirmă aceasta: „Un timp de strâmtorare cum n‑a fost niciodată de când există o națiune, până în timpul acela“ (Daniel 12.1). Și Domnul Isus vorbește despre aceasta în Matei 24.21 și în Marcu 13.19.
4.6 Ce se înțelege prin „necaz“, respectiv „necaz mare“?
Prin „necaz“ înțelegem o perioadă groaznică, care va începe după răpirea Adunării (a se vedea întrebarea 4.10). Cine va fi afectat de aceasta?
- Pe de o parte, tot pământul (Apocalipsa 3.10; Matei 24.6,7);
- Pe de altă parte, Israelul: peste Iuda va veni, ca disciplinare, un necaz, care va porni de la asirian (Isaia 10.5,6; 28.18). Pe lângă aceasta, rămășița iudaică credincioasă va fi lovită de un necaz deosebit; această rămășiță va fi asuprită de antihrist (Matei 24.8 și următoarele). Pentru a înțelege noțiunea de „necaz mare“, a se vedea răspunsul la întrebarea 4.10.
4.7 Care credincioși vor trebui să treacă prin perioada de necaz?
Unii susțin că cei credincioși care formează Adunarea trebuie să treacă prin perioada de necaz. Dar ce învață Biblia?
- Ieremia 30.7 descrie această perioadă ca fiind de „necaz pentru Iacov“, adică pentru iudei.
- În Daniel 12.1 este vorba despre un necaz pentru poporul lui Daniel, deci pentru Israel.
- Textul din Matei 24 se referă la aceleași evenimente ca Daniel, dar adaugă împrejurări mai dificile, din care se deduce că iudeii vor fi cei afectați de ele: fuga în munții Iudeii, rugăciunea ca fuga să nu fie în sabat etc.
- Textul din Apocalipsa 3.10 se adresează adunării (din Filadelfia) și în el se subliniază faptul că cei fideli vor fi păziți de „ceasul încercării“ și că ei nu vor trebui să treacă prin acesta.
- Din Apocalipsa 7.9‑14 se observă clar că bătrânii (de care aparține și Adunarea) formează o altă grupă de oameni decât cei care vor trece prin perioada de necaz.
Toate locurile din Biblie care amintesc de perioada de necaz au un punct comun: credincioșii care vor trăi în perioada de necaz nu aparțin Adunării, adică nu sunt creștini.
4.8 Au parte creștinii de încercări și de necazuri?
Da, desigur! Isus le‑a spus ucenicilor Săi: „În lume aveți necaz“ (Ioan 16.33). Este un adevăr general valabil că cine dorește să‑L urmeze pe Domnul Isus în credință va avea parte de greutăți și de necazuri, pentru că lumea este dușmănoasă față de El. Însă aceste împrejurări sunt cu totul altceva față de „necazul cel mare“.
Textul din 2 Tesaloniceni 1.4-2.3 explică faptul că necazurile de care aveau parte tesalonicenii erau altceva decât „necazul cel mare“, care este în strânsă legătură cu „ziua Domnului“ (2 Tesaloniceni 2.2; a se vedea întrebarea 4.9).
4.9 Ce înseamnă expresia „ziua Domnului“?
Expresia „ziua Domnului“ descrie o perioadă, nu o zi de 24 de ore. Această perioadă va începe abia după răpirea Adunării (a se vedea întrebările 4.1-4.4); ea va începe odată cu evenimentele care vor avea loc în perioada necazului (2 Tesaloniceni 2.3,4; a se vedea întrebarea 4.11).
Ziua Domnului va fi caracterizată de judecăți înfricoșătoare (Isaia 13.9; Ioel 1.15; 2.1,11; 3.14; Țefania 1.7), care vor avea loc înainte de arătarea Domnului Isus în putere și slavă. Această „zi“ include și sfârșitul pământului (2 Petru 3.10). De aceea, ea cuprinde atât arătarea Domnului Isus în putere și slavă, cât și Împărăția de o mie de ani (a se vedea întrebările 4.12-4.15).
Credinciosul nu va trăi aceste judecăți (a se vedea întrebarea 4.7). În schimb, „ziua Domnului“ îi va aduce celui credincios răsplătirea pentru credincioșia sa în viața de acum (2 Corinteni 1.14). În acest context, „ziua Domnului“ se mai numește și „ziua lui Hristos“ (Filipeni 1.10; 2.16).
4.10 Când va avea loc „necazul cel mare“?
Necazul cel mare va avea loc în a doua jumătate a unei perioade de 7 ani („timp de necaz“; a se vedea întrebarea 4.6), după răpirea Adunării și înainte de instaurarea Împărăției de o mie de ani. În profeția lui Daniel cu privire la cele 70 de săptămâni (o săptămână profetică = 7 ani), între săptămâna 69 și săptămâna 70 este o perioadă de durată nedeterminată (Daniel 9.25‑27). La sfârșitul săptămânii 69 este răstignit Hristos (Mesia este dat deoparte). Apoi începe perioada de har, perioada Adunării, cea în care trăim noi. Această perioadă nu este descrisă de Daniel. Iar săptămâna 70 nu a sosit încă.
În timpul primilor trei ani și jumătate ai săptămânii 70, acest pământ va fi lovit de judecăți ale providenței lui Dumnezeu (foamete, războaie etc. - Apocalipsa 6-16). Ultimii trei ani și jumătate vor fi și mai grei - o perioadă de necaz care nu a mai existat: „Atunci va fi necaz mare, așa cum nu a fost de la începutul lumii până acum“ (Matei 24.21). Va fi „necazul cel mare“.
Această a doua jumătate din ultima săptămână‑an este descrisă prin expresiile: „Un timp și timpuri și jumătate de timp“ (Apocalipsa 12.14), 42 de luni (Apocalipsa 11.2; 13.5) sau 1.260 de zile (Apocalipsa 11.3), care reprezintă cei trei ani și jumătate. Necazul va porni de la antihristul iudaic („o altă fiară“ din Apocalipsa 13) și de la conducerea împărăției romane restabilite („prima fiară“ din Apocalipsa 13). Pe lângă aceasta, în timpul perioadei de 7 ani vor veni peste pământ judecățile lui Dumnezeu (Apocalipsa 6-19).
4.11 Ce se va întâmpla în a doua jumătate a perioadei de necaz?
În a doua jumătate din cea de‑a 70‑a săptămână‑an, adică după primii trei ani și jumătate ai perioadei de necaz, se vor petrece patru evenimente importante:
- Satan va fi aruncat din cer pe pământ (Apocalipsa 12.7‑9);
- slujba iudaică a jertfelor va înceta (Daniel 9.27);
- antihristul se va așeza în Templu și va fi adorat ca Dumnezeu (2 Tesaloniceni 2.4);
- „urâciunea pustiirii“ va fi așezată (Matei 215).
4.12 La ce face referire „arătarea Domnului Isus“?
Domnul Isus va reveni pe pământ în putere și slavă, însoțit de îngeri (2 Tesaloniceni 1.7) și de sfinții (2 Tesaloniceni 1.10) (adică credincioșii) care fuseseră răpiți în cer (a se vedea întrebările 4.1 și 4.2).
Acest eveniment a fost profețit deja de profeții Vechiului Testament (Daniel 7.13,14). Hristos va sta pe muntele Măslinilor (Zaharia 14.4), de unde S‑a înălțat la cer după învierea Sa (Fapte 1.9‑12).
4.13 Ce înseamnă arătarea Domnului Isus pentru Israel și pentru Europa de Vest?
Israel, sau mai degrabă o minoritate din popor (rămășița credincioasă - Romani 9.27; Isaia 10.20‑22), va recunoaște că Hristos este Acela pe care L‑au răstignit odinioară, ca națiune. Ei se vor întrista, se vor pocăi și Îl vor accepta. Cea mai mare parte din popor însă nu va arăta căință și va fi judecată.
Europa de Vest este descrisă în profeții ca fiind împărăția romană restabilită (Apocalipsa 13). Ca alianță de „împărați“, va preda puterea sa conducătorului acestei împărății (Apocalipsa 17.13). Tragic este faptul că ei vor duce război cu Mielul, dar Mielul îi va birui (Apocalipsa 17.14; 19.20). El va distruge armatele vest‑europene cu suflarea gurii Sale (a se vedea și „sabia, care ieșea din gura Lui“) (Apocalipsa 19.21).
4.14 Ce înseamnă pentru Hristos arătarea?
Va fi momentul gloriei și al triumfului. El a respins să fie făcut Împărat de către oameni (Ioan 6.15). Când a intrat smerit și blând în Ierusalim (Zaharia 9.9; Matei 21.6‑10), puțin mai târziu a fost lepădat. Dar, la arătarea Sa în putere și slavă, va fi recunoscut de toți (Filipeni 2.10,11), va fi „glorificat“ și „admirat“ (2 Tesaloniceni 1.10).
El, care a purtat cununa de spini (simbolul blestemului - Geneza 3.18), va purta în acel moment multe coroane (Apocalipsa 19.12). Peste acestea va purta numele de „Împărat al împăraților și Domn al domnilor“ (Apocalipsa 19.16).
4.15 Ce înseamnă pentru credincioși arătarea Sa în putere și în slavă?
Deși credincioșii așteaptă răpirea (a se vedea întrebarea 4.1), ei iubesc mult și „arătarea Sa“ (2 Timotei 4.8).
Pe de o parte, ziua prezentării pline de putere a gloriei Sale va fi pentru ei ziua când vor fi vizibile atât rezultatele lucrării Domnului Isus pentru ei, cât și slujba lor pentru El (Filipeni 1.6,10; 4.1; a se vedea întrebarea 4.9). Ei vor contribui la gloria și la admirația Sa (2 Tesaloniceni 1.10).
Pe de altă parte - și aceasta este mult mai important - va fi ziua în care Învățătorul lor, pe care L‑au urmat în lepădarea Sa, va fi slăvit și recunoscut de toți. Pe deasupra va fi și ziua răsplătirii (2 Timotei 4.8).
Ziua în care se va vedea slava „Împăratului împăraților“ trebuie să fie o zi de bucurie pentru Mireasa Sa.
