Domnul Isus Hristos: Persoana Sa
1.1 Cine este Hristos?
Această întrebare din Matei 16.15 este cea mai importantă. Evanghelia după Ioan a fost scrisă pentru ca „voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viață în Numele Lui“ (Ioan 20.31). El a devenit Om (despre acest subiect aflăm mai multe din subcapitolele de la 1.9 la 1.18) și a trăit ceva mai mult de 30 de ani pe acest pământ. Deși a fost declarat nevinovat de o instanță romană, a fost răstignit și a murit. După trei zile a înviat, iar 40 de zile mai târziu S-a înălțat la cer. El va reveni, întâi pentru a-i lua la Sine pe cei care au crezut în El, apoi pentru a judeca lumea și pentru a-Și institui Împărăția, în putere și în slavă.
1.2 Ce este Hristos: Om, sau Dumnezeu?
El este și Om, și Dumnezeu. El este „Omul Hristos Isus“ (1. Timotei 2.5), dar și „adevăratul Dumnezeu“ (1. Ioan 5.20), „Dumnezeu binecuvântat pentru totdeauna“ (Romani 9.5).
1.3 Arată clar și alte texte din Biblie că Hristos este Dumnezeu?
Da, multe! Biblia nu lasă nicio îndoială cu privire la faptul că El este Dumnezeu.
Existența Sa veșnică (preexistența):
El a fost prezent înainte de a fi creată lumea și când a fost creată ea (a se vedea cuvântul „nostru“/„noastră“ din Geneza 1.1,26; Ioan 1.1; Evrei 1.2). În timpul Vechiului Testament, El a apărut câteodată ca „Îngerul Domnului“ (Judecători 6.11-22 etc.).
Însușirile Sale:
- El este veșnic (Isaia 9.6; Mica 5.2; Ioan 8.58 etc.);
- El este neschimbat (Maleahi 3.6; Psalmii 102.26-28; Evrei 1.10-12);
- El este atotputernic (Apocalipsa 1.8; Filipeni 3.21);
- El este atotștiutor (Ioan 2.25; 6.64; 21.17 etc.);
- El este atotprezent (Matei 28.20 etc.).
Alte dovezi:
- El a creat toate lucrurile (Ioan 1.3,10; Coloseni 1.16; Evrei 1.2);
- El susține și menține toate lucrurile (Evrei 1.3; Coloseni 1.17);
- El Și-a dovedit puterea Sa divină prin faptul că a făcut multe minuni, că a dat altora putere de a face minuni (Matei 10.1) și de asemenea prin minunile pe care le făceau alții în Numele Său (de exemplu Fap 4.10);
- El iartă păcatele (Luca 5.20-24; Coloseni 3.13);
- El a avut puterea de a-Și da viața și de a o lua din nou (Ioan 10.17,18; 19.30);
- El a înviat din morți și îi va învia pe cei morți (Luca 24.1-6; Ioan 5.28,29; 11.25);
- El îi răsplătește pe cei credincioși (2. Corinteni 5.10; 2. Timotei 4.8);
- El primește adorare și o acceptă (Ioan 5.23; 9.38; Luca 24.52);
- El va judeca lumea (Ioan 5.22; Fap 17.31; Apocalipsa 20.12);
- Domnul în Vechiul Testament este Isus în Noul Testament. Domnul este „Cel dintâi și Cel din urmă“ (Isaia 41.4; 44.6; 48.12), și așa este și Domnul Isus (Apocalipsa 1.17; 2.8; 22.13). Ioan Îl pune pe aceeași treaptă pe Hristos cu Domnul (a se compara Ioan 12.40,41 cu Isaia 6.10).
1.4 Dar cum poate fi Hristos în același timp Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu?
Există trei Persoane divine: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Toate trei sunt „Dumnezeu“:
- cu privire la Fiul, a se vedea întrebările 1.2 și 1.3;
- multe locuri din Biblie vorbesc despre Dumnezeu Tatăl (de exemplu Efeseni 1.3);
- Duhul Sfânt este etern (Evrei 9.14), atotprezent (Psalmii 139.7) și pe același nivel cu Tatăl și cu Fiul (a se vedea Matei 28.19; 2. Corinteni 13.14 și întrebarea 1.7).
Și totuși, nu există mai mulți Dumnezei, pentru că „este un singur Dumnezeu“ (1. Timotei 2.5). A se vedea și 1. Corinteni 8.4; Galateni 3.20.
1.5 Ce înseamnă „Trinitate“?
Trinitate înseamnă de fapt ceea ce am explicat mai înainte (întrebarea 1.4): există trei Persoane în divinitate, și totuși există numai un singur Dumnezeu. Noi nu putem înțelege Trinitatea. Această temă nu o putem înțelege cu mintea noastră mărginită - Dumnezeu este nespus de sus faț? de noi, oamenii??, dar putem s? ne ?nchin?m Lui prin credin??. ă de noi, oamenii -, dar putem să ne închinăm Lui prin credință.Expresia „Trinitate“ nu se găsește în Biblie, dar se găsesc realitățile exprimate de acest cuvânt.
1.6 Cred creștinii în mai mult de un Dumnezeu?
Nu! Această acuzație se aduce câteodată din neștiință. Creștinismul este monoteist, adică se bazează pe credința într-un singur Dumnezeu (a se vedea întrebarea 1.4).
1.7 Există în divinitate o ierarhie?
Nu! Dacă cineva numește pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt ca „prima“, „a doua“, respectiv „a treia“ Persoană a divinității, atunci prin aceasta nu se referă la o diferențiere în rang. Este mai degrabă vorba de o enumerare. Probabil, ar fi mai bine să nu vorbim așa, pentru a evita confuziile.
1.8 Există relații între Persoanele divinității?
Da! Hristos este Fiul Tatălui. Această relație a existat întotdeauna, atât în veșnicie, cât și de-a lungul veacurilor:
- Tatăl L-a iubit pe Fiul înainte de întemeierea lumii (Ioan 17.24);
- El era Fiu, când a fost creată lumea (Evrei 1.2) și
- El era Fiu, când Dumnezeu L-a dat (Ioan 3.16; Isaia 9.6).
1.9 De ce este o greșeală foarte gravă să tăgăduiești că Domnul Isus este Fiul veșnic?
Dacă se renunță la acest adevăr, se pierde totul. Caracteristica deosebită a creștinismului este că Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei. Dar cum putem cunoaște dragostea lui Dumnezeu? Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său, pe singurul Său Fiu pe care Îl avea (Ioan 3.16; 1. Ioan 4.9,10,14; a se compara cu Geneza 22.2; Marcu 12.6). Dacă cineva tăgăduiește că Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu deja înainte de nașterea Sa, înseamnă că Dumnezeu a trimis o oarecare persoană, dar nu pe singurul Său Fiu! Dumnezeu S-a descoperit în Fiul Său. Fiul L-a făcut cunoscut pe Tatăl. Dacă n-ar fi fost Fiu înainte de a veni, nu L-am fi cunoscut pe Dumnezeu ca Tată. Dar acum, noi Îl cunoaștem așa (Ioan 1.18; 14.9-11).
1.10 Hristos este în același timp Om și Dumnezeu - poate înțelege cineva acest lucru?
Nu, nimeni! Dumnezeu este mult prea mare pentru a fi cuprins de mintea omenească limitată. Dar noi credem această realitate. „Cuvântul era Dumnezeu“ (Domnul Isus este numit în Ioan 1.1 ca fiind „Cuvântul“) și „Cuvântul S-a făcut carne“ (adică El a devenit Om - Ioan 1.14). A se vedea și Matei 11.27: „Nimeni nu cunoaște deplin pe Fiul, în afară de Tatăl“.
1.11 De ce este atât de important că Hristos este Dumnezeu și Om?
În primul rând, Hristos n-ar fi putut altfel împlini lucrarea de salvare. El a trebuit să devină Om, pentru a putea muri. El a trebuit să fie Dumnezeu, pentru a putea împlini în putere divină lucrarea de răscumpărare: „După ce prin Sine Însuși a făcut curățirea de păcate“ (Evrei 1.3; a se vedea și Coloseni 1.19,20). În al doilea rând, El a trebuit să fie Dumnezeu și Om, pentru a putea fi Mijlocitor între Dumnezeu și oameni (1. Timotei 2.5). Un mijlocitor este unul care își poate pune mâinile pe umerii celor două părți pe care trebuie să le împace (o expresie metaforică din Iov 9.33). Să reținem: orice întrebare referitoare la Hristos este importantă. Dacă un vestitor nu aduce „învățătura lui Hristos“, acesta trebuie respins (2. Ioan 9-11).
1.12 Când a devenit Hristos, Om?
În urmă cu aproximativ 2.000 de ani, când S-a născut în Betleem (a se vedea Mica 5.2; Luca 2.4-7). Dumnezeu numește acest moment „împlinirea timpului“ (Galateni 4.4). Omul a fost încercat în diverse moduri și el a eșuat de fiecare dată. Atunci, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său și a vorbit în El, adică în Persoana Fiului Său, nu numai prin El (Evrei 1.1,2).
1.13 A încetat Hristos să fie Dumnezeu, când a devenit Om?
Nu! El era, este și va fi întotdeauna Dumnezeu. Acest adevăr este de nezguduit. Dumnezeu este veșnic și nu poate înceta să fie Dumnezeu (Coloseni 1.19; 2.9).
1.14 Va înceta vreodată Hristos să fie Om?
Nu! El a fost înviat din morți (1. Corinteni 15), S-a înălțat la cer și este acum acolo ca Om proslăvit. Acest lucru este important, pentru că El este acum Marele nostru Preot (a se vedea întrebarea 3.1), Unul, care a fost și este Om și știe din experiență ce înseamnă să fii încercat în această lume. Dar El nu a avut și nu are o natură păcătoasă (Evrei 4.15). El are milă de noi în timpul vieții noastre pe pământ și El mijlocește pentru noi. Când Se va arăta în putere (a se vedea întrebările 4.12; 4.14 și 4.15), va fi tot „Fiul Omului“ (Matei 24.30; 26.64).
1.15 A avut El un suflet omenesc, un duh omenesc și un trup omenesc?
Da! El a fost într-adevăr Om; iar omul constă din trup, suflet și duh (1. Tesaloniceni 5.23).
- Despre trupul Său citim în Biblie: „Mi-ai întocmit un trup“ (Evrei 10.5). Citim de asemenea că „toată plinătatea Dumnezeirii locuiește trupește în El“ (Coloseni 2.9). Există și alte versete în Evanghelii, care ne arată că El putea avea anumite stări numai cu un trup omenesc, de exemplu Ioan 4.6.
- Despre duhul Său citim: „A suspinat în duh și S-a tulburat“ (Ioan 11.33). Aici se face desigur referire nu la Duhul Sfânt, ci la duhul omenesc al Domnului.
- Despre sufletul Său citim: „Acum sufletul Meu este tulburat“ (Ioan 12.27).
Este impresionant să vedem că starea desăvârșită de Om a lui Isus este confirmată în cuvinte atât de clare.
1.16 A fost El un om ca noi?
Da (Evrei 2.14), dar fără păcat! Fiecare urmaș al lui Adam (aceasta include pe fiecare bărbat, pe fiecare femeie și pe fiecare copil) are o natură păcătoasă (Romani 5). Dar Domnul Isus nu a avut o natură păcătoasă. El a fost „ispitit în toate în același fel, în afară de păcat“ (Evrei 4.15). Să reținem:
- Hristos n-a făcut nicio faptă păcătoasă: „N-a făcut păcat“ (1. Petru 2.22);
- El n-a cunoscut păcat: „Pe Cel care n-a cunoscut păcat“ (2. Corinteni 5.21);
- El n-a avut o natură păcătoasă, de aceea El n-a putut păcătui, pentru că „în El nu este păcat“ (1. Ioan 3.5; a se vedea și 1. Ioan 3.9).
1.17 Cum a putut fi ispitit Hristos, dacă El nu putea păcătui deloc?
Evangheliile descriu faptul că Hristos a fost ispitit de diavolul (Marcu 1.13). Dar în El nu era nimic care să reacționeze la aceste ispite. În acest punct ne deosebim toți de El: noi toți înclinăm să ne lăsăm atrași de ispitele diavolului - pofta cărnii, pofta ochilor și trufia vieții (1. Ioan 2.16) -, pentru că avem în noi carnea, natura păcătoasă. La Hristos nu era așa. Hristos nu a fost ispitit pentru a se verifica dacă ar păcătui, ci pentru a se dovedi că El nu putea face acest lucru.
1.18 A fost Iosif tatăl Său trupesc?
Nu! Hristos nu a avut un tată omenesc. Îngerul Gabriel i-a spus Mariei: „Duh Sfânt va veni peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri, de aceea și Sfântul care Se va naște Se va chema Fiu al lui Dumnezeu“ (Luca 1.35). În mod interesant, scriitorul acestei Evanghelii, care relatează aceste amănunte, a fost un doctor (Coloseni 4.14). Relatarea lui Matei oferă o altă dovadă. Când Iosif a constatat că Maria aștepta un copil, a vrut să o lase pe ascuns. Dar un înger al Domnului i s-a arătat și i-a cerut să nu facă acest lucru și să nu se teamă, „pentru că ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt“ (Matei 1.20). Cine și-ar putea închipui o descriere mai clară? Ultima îndoială este spulberată de cuvintele: „Iosif … n-a cunoscut-o până când ea L-a născut pe Fiul ei cel întâi-născut; și el I-a pus numele Isus“ (Matei 1.25; a se vedea și Matei 1.18).
1.19 A fost Maria mama naturală a lui Isus?
Da! Cea mai timpurie profeție din Biblie se referă la El ca „sămânța femeii“ (Geneza 3.15). Pavel spune că a fost un privilegiu al israeliților, că din ei „după carne, este Hristosul“ (Romani 9.5). În Ioan 7.42 citim: „N-a spus Scriptura că Hristosul vine din sămânța lui David?“. O altă confirmare o găsim în Romani 1.3, unde se spune că Hristos a fost „născut din sămânța lui David, după carne“ (a se vedea și 2. Timotei 2.8).
1.20 Are Maria din această cauză un loc special? Dacă da, care?
Da, ea are un loc special. Îngerul Gabriel i-a spus: „Binecuvântată ești tu între femei!“ (Luca 1.28). Mai târziu, Elisabeta, plină de Duhul Sfânt, a exclamat: „Binecuvântată ești tu între femei!“ (versetul 42). Maria a avut un mare privilegiu de a fi mama naturală a Omului Isus Hristos. În orice caz, magii din Răsărit au venit la Ierusalim, pentru că au văzut în patria lor steaua Sa (nu steaua mamei Lui) și au venit pentru a i se închina Lui (nu ei) (Matei 2.2-11). Ei au fost conduși de steaua care mergea înaintea lor „până când a venit și a stat deasupra, unde era Copilașul“ (nu mama Lui). Remarcabil este faptul că apoi citim: „Au văzut Copilașul cu Maria, mama Lui [nu: mama cu Copilașul ei], și, căzând la pământ, I s-au închinat [Lui, nu ei]“. A se vedea și cuvintele Domnului către Maria în Ioan 2.4 și în Marcu 3.31-35. Toți cei care o venerează pe Maria ar face bine să dea ascultare sfatului ei: „Orice vă va zice, faceți!“ (Ioan 2.5). Cuvintele Domnului către Ioan: „Iată mama ta“ (Ioan 19.27) și faptul că el a luat-o la sine din acel ceas arată că Maria nu deținea puteri supranaturale. Ea depindea de cineva, care să îngrijească de ea. Maria nu L-ar fi numit pe Dumnezeu, „Mântuitorul meu“ (Luca 1.47), dacă s-ar fi născut fără păcat și ar fi fost mama lui Dumnezeu, după cum afirmă unii. Când o femeie i-a spus Domnului Isus că este „ferice“ de mama Sa („ferice de pântecele care Te-a purtat …“ - Luca 11.27), El a răspuns: „Mai degrabă ferice de cei care aud Cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc“. În Fap 1.14, Maria este amintită ca o femeie care stăruia cu ucenicii în rugăciune. Ea nu ocupa în niciun caz o poziție specială. Pe scurt: Maria are un loc deosebit, un loc privilegiat, dar nu un loc de autoritate sau de putere. A te închina ei înseamnă închinare la idoli. Adorarea, închinarea, I se cuvine numai lui Dumnezeu.
